O zi bună se vede după ținută
Toată lumea are o zi din aceea pe care o începi de dimineață cu neîncredere și încerci prin hainele alese să îți ridici moralul,dar ce faci când hainele alese numai stau bine pe tine sau că vremea s-a schimbat dintr-o dată?Acum în perioada asta este cel mai ușor să te simți aiurea,pe lângă ploaia care vine când te aștepți mai puțin mai sunt și stările pe careți le transmite vremea.
Am vorbit de vremea asta că am pățit și eu de curând să plec de acasă cu o ținută care îmi oferă încredere și pe parcursul zilei am ajuns să urăsc ținuta.Ținuta aleasă era special pentru un interviu și mă gândeam că îmi va oferi încrederea necesară să eman profesionalism dar nu cred că am reușit.Dar hai să încep cu începutul.Am găsit un job la o redacție și am spus să îmi încerc norocul,am și blogul și am zis că am ceva experiență.Ținuta mi-am gândit-o să fie casual dar în același timp să arate puțin din personalitatea mea;mi-a luat cam 2 zile să o gândesc și vă spun ce a ieșit.Ținuta este compusă dintr-o rochie tricotată;ca accesorii am ales un palton,cizme cu talpă joasă,o eșarfă și o băscă;toate acestea trebuie să arate puțin din personalitatea mea visătoare.Când am gândit ținuta am ținut cont și de vreme,și când am văzut că este soare am zis că am cu ce să jonglez.
Bineînțeles că atunci când am plecat de acasă era frumos dar nu știu cum vremea s-a schimbat dintr-o dată și așa mi-am distrus ținuta dar și starea de spirit.Basca mea a zburat Dumnezu știe unde,părul zici că era scos din priză iar hainele ude de la ploaie;bineînțeles că interviul nu a decurs bine,eram înghețată și mă gândeam doar cum să ajung mai repede în pătura mea călduroasă.
Dacă știam cum v-a fii vremea exactă,alta ar fii fost ținuta.Aș fii ales o bluză simplă,cu blugi și un sacou ca să îmi țină de cald dar în același timp să arate profesional.Iar ca accesorii aș fii lăsat ideile mele boemice și luam cizme impermeabile,căciula și o eșarfă care să mă protejeze de frig și ploaie.
Uite așa o zi care părea frumoasă a ajuns să îmi distrugă ținuta,starea de spirit și șansa la un job interesant dar pe viitor voi fii mai precaută,îmi voi mai face alt outfit și îl voi îndesa într-un rucsac ca să numai am alte surprize în viitor.
-----Articol scris pentru Super Blog-----
Comentarii
Trimiteți un comentariu