Hai să cunoaștem bloggeri #1

 Încep un nou proiect prin care doresc să fac cunoscuți toți bloggeri,chit că sunt la început de drum sau vechi.Prima invitată este AndraFărăZahăr,o persoană pe care o urmăresc de ceva timp cu niște idei interesante despre viața și nu numai.:)

          N:Bună Andra,mulțumesc mult că ai fost de acord cu acest interviu!Ne poți spune niște cuvinte de început?

    A:Bună, Maria! Glumești? Când e vorba de întrebări sunt prima. Aproape că aș plăti oameni să îmi pună întrebări, dintre cele mai incomode dacă se poate.  Cuvinte de început? Nu îmi plac începuturile, sunt toate la fel de frumoase și seducătoare. Până trec. :D

N:Acum că oamenii au aflat câte ceva despre tine,îmi poți spune cum a venit idea bloggului?

                  A:Nu știu câtă lume știe despre mine sau cât mă știe cu totul. Ideea nu a fost a mea, a fost a unei prietene, care, văzându-mă supărată că mi-am pierdut toate fișierele cu text atunci când laptopul a murit, a zis să le pun pe toate undeva. Și așa mi-am făcut inițial un blog de wordpress gratuit. Și ce să vezi, a început lumea să dea share.

      N:Ai un nume interesant,de unde provine #AndraFărăZahăr?

                   A:Din faptul că „suflet hipoglicemic” ales în plină emoție, era mult prea complicat și greu de înțeles. :)) Și apoi pentru că nu știu ce s-a întâmplat cu pagina și a dispărut. Eh, și cum în orice criză există o oportunitate, la mine a fost una de rebranding. Această hipoglicemie traduce preferința mea pentru adevăr, fără bezele și perdeluțe cu floricele. Îmi plac lucrurile așa „raw”, că tot e curentul ăsta în floare.

      N:Îmi plac foarte mult postările tale,voiam să știu ce te inspiră și dacă jobul te influență .

           A:Orice mă influențează, de la cerneala neagră pe care o prefer celei albastre, de la mirosuri de  cameră până la expresiile de pe fețele oamenilor în contexte banale. Situații de viață, povești, locuri, trăiri, experiențe. Tot.

      N:Ți-a spus vreodată un cititor că ai așteptări prea mari de la viață?

             A:În general cititorii care nu mă cunosc mă suspectează că aș fi bărbat :)) ori o femeie pe la 45 de ani, singură, cu gabarit depășit și pisici multe în jur.  De parcă ar fi fost ceva rău în asta! Am fost multe vreme anonimă și în continuare pe pagina și pe blog nu am poze cu mine. Trebuie să mărturisesc că e fascinant să vezi prejudecățile oamenilor și cât de ușor te etichetează. Așa mi-am dat seama că oamenii văd în alți oameni doar atât cât stă în ei. Doar atât cât pot prin filtrul lor, iar asta îți oferă o senzație incredibilă de libertate și de încredere în tine. Cu toate acestea, cele mai savuroase discuții le-am avut cu oamenii care nu știau cine sunt sau cum arăt. Discuții sincere, fără bariere. Am aflat lucruri de la ei pe care nu le-aș fi aflat într-o sută de ani de la cei cunoscuți. Eu eram străina căreia nu le datorau nicio impresie, căreia îi puteau spune tot și din suflet, iar asta a fost și este unul dintre cele mai prețioase lucruri din viața mea: să vezi emoție pură, să simți suflet, să vezi oameni fără măști. Le mulțumesc și le port un respect deosebit.

Mi-au spus multe cititorii și m-au acuzat de multe lucruri, ba de idealism, ba că sunt prea tranșantă, ba că că mă minte pe mine. Dar cum spuneam, oamenii văd atât cât le permite universul lor interior, iar asta e minunat.

     N:Care este articolul scris de tine  care se potrivește cu starea ta actuală?

                  A:Să știi că poate pare ciudat, dar câteodată și eu mă „tratez„ cu articolele mele. J) Citesc și zic: ia uite, domnule, că am fost și așa, se poate și așa. De aceea sfătuiesc pe oricine să își facă un blog sau dacă nu, măcar să țină un jurnal,  Nu cred că poate un singur articol să mă definească, ele toate sunt parte din mine. Așa îmi dau seama de firea mea schimbătoare și câteodată mă gândesc dacă nu suntem mai multe persoane într-una.

           N:Care este cel mai emoționant mesaj pe care l-ai primit de la fani?

                   A:Acum ceva timp o femeie, regăsindu-se în articolele mele, mi-a trimis un mail.

Imi tot dau seama cat de pretios mi-e sufletul...ca ar tot veni oamenii la el ca mustele la miere, dar asta e alta poveste despre care oamenii nu prea tre' sa afle:) Voiam doar sa iti multumesc ca il scrii pe al tau (suflet) . Aseara am fost pusa fata in fata cu o realitate din acelea care iti taie inima incet si ascutit fara sa lase urme si dupa ce am stat 4 ore cu o prietena la o cafea, priveghind parca, am ajuns acasa si am dat peste un articol de-al tau. Nu iti citeam blogul, desi acum cred ca am mai dat peste el din cand in cand. Mi-au confirmat linistea randurile tale, au reasezat bucati

din mine si am dormit dusa toata noaptea. M-a sunat de dimineata o prietena sa "ma verifice" si sa imi spuna si ca a fost eclipsa de lunaaseara. Cu atat mai mult m-am felicitat ca am petrecut "prima noapte de dupa " cu sentimentul ca totul e in ordine. Scrisul vindeca. Dar scrisul din suflet face minuni de-a dreptul :) Si iti multumesc pentru ce am citit.

Ma gandeam ca ar fi frumos sa stii si tu ce efecte mai provoci prin lume. Multumesc.

Și mai emoționant de atât au fost șirul de mailuri care ar putea constitui o carte mai târziu. Orice mesaj de la orice cititor în care îmi mulțumește pentru ceva, este înălțător. Afli că faci câte un bine și nici nu ai habar.

          N:Bloggul se aproprie repejor de 3 ani de când există, vei sărbători acest eveniment cu fanii?

        A:Nu m-am gândit la asta până acum. Eu mai organizez din când în când întâlniri cu cei care mă citesc, pentru că îmi place să îi cunosc și să le aud poveștile. Dar uite că e o idee bună, acum că am terminat și cartea. Mulțumesc.

       N:Acum că am cunoscut bloggerul,povestește-ne  cum te-a ajutat pe tine ca om crearea paginii,te opresc oamenii pe stradă să schimbe o  vorbă sau să îți mulțumească?

                    A:Ahaha. Ai zis-o de parcă aș fi o persoană publică. J) Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă vadă la metrou sau pe stradă și apoi să întrebe pe Facebook dacă sunt eu. Dar nu mi s-a întâmplat să mă oprească pe stradă. Mi s-a întâmplat în schimb să îmi vorbească oameni străini, din diferite contexte, despre AndraFărăZahăr. Am tăcut de fiecare dată, nu am vrut să le schimb impresiile.

           N:Spune-ne un talent ascuns pe care îl ai.:)

                   A:Desenez în creion și pictez. Dar nu am mai făcut asta de 3 ani. Probabil s-a pierdut.

         N:Ce sfaturi le-ai da celor care vor să înceapă sau sunt la început de drum în domeniul blogging?

                  A:Depinde de nișa pe care o aleg. Nu cred că sunt în măsuri să dau sfaturi de blogging. Eu am avut foarte mare noroc de oameni care m-au ajutat pe partea tehnică, altfel n-ar fi existat nimic acum. Nu consider că sunt blogger, adică da, am un blog și un domeniu, dar am scris de fiecare dată pentru mine, nu am ținut cont de strategii sau foarte multe reguli din domeniul ăsta, astfel că am avut luni întregi în care nu am postat nimic pentru că nu am simțit. Pentru un blogger asta va fi inadmisibil, trebuie să fii constant în postări.

               N:Crezi că noi ne facem propiul destin sau mergem pe un drum predestinat?

  

                   A:Of, complicat. Întrebarea asta ridică mai multe probleme de ordin gnoseologic.  Destin, religie, divinitate, liber arbitru, multivers, fizică cuantică. Am căutat în fiecare, atât cât am putut și mi-a permis nivelul de înțelegere. Nu cred că tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un motiv, mai este și hazard, dar din nevoia de înțelegere și de a ne explica, creem teorii și vedem coincidențe acolo unde nu sunt. Ori din nevoi emoționale acordăm semnificație mult prea mare unor lucruri mult prea mici.  E confortabil să crezi în această cauză și efect care într-un final duce doar la lucruri bune ori în forțe care te aduc pe linia destinului.  Eu cred în evoluție, cred în greșeli și succese, cred în asumare și în determinare, în fericire și nefericire.  Nu cred că un destin măreț i-a fost dat celui ce stătea sub păr și aștepta să îi pice para în gură, la fel cum nu e obligatoriu ca cel ce se spetește cu munca 12 ore pe zi să fie omul care schimbă cursul istoriei.

Suntem responsabili de viețile noastre până acolo unde intervine imprevizibilul. Ele, întâmplările,  trebuie îmbrățișate toate, bune sau rele. Trăite și acceptate. Mai departe nici nu mai contează  că a fost destinul, că a fost alegerea sau că a fost noroc. Avem niște calități și defecte, apoi depinde de inspirația noastră de a le folosi în funcție de ce ne dorim. E o viață de om, mă feresc să o integrez în vreo categorie Nu îmi permite cunoașterea pe care am acumulat-o până acum, astfel că nu îmi mai bat capul.

             N:Cum te vezi peste 10 ani în plan professional dar și personal?

                   A:Oh, dar cine îmi promite acești 10 ani? J) Mă văd o femeie cu realizări pe de-o parte și cu nemulțumiri pe de altă parte. Mă văd depinzând foarte puțin de oameni. Dat fiind faptul că trăim într-o societate bazată pe relații de interdependență, această idee de independență e cumva fragilă. Cred că mă văd și mamă, cu ceva cărți scoase și implicată în proiecte potrivite sufletului meu. Eu mă văd, dar să vedem cum mă vede imprevizibilul. J)

             N:Crezi în egalitate într-o relație?

                  A:Cred, dar nu e ce îmi doresc eu.  Suntem egali ca drepturi, drept la vot, drept la respect, drept la integritate etc. Dar altfel, nu suntem egali și Slavă Domnului că e așa.

Un prieten care mă și citește și se implică în dezbateri pe grupul meu de Facebook făcuse o analogie bună. Spunea că  un SUV și un Mini Cooper sunt amândouă mașini, respectă aceleași reguli de circulație, consumă același carburant etc. Conviețuiesc pe șosele respectând același set de norme, numai că nu poți urca cu Mini pe dealuri așa cum nu poti să te strecori ca o balerină printre mașini cu un SUV. Sunt egale cele două ca mașini? Nici măcar. Noțiunea de egalitate e prost înțeleasă. Nu se referă decât șa influența factorilor externi asupra diferenței de sex. Nu pot decât să fiu de acord cu el.

Separat de asta, m-ar enerva să fiu egală cu bărbatul de lângă mine. Pe mine cine m-ar mai motiva să fiu mai bună, să învăț mai mult, dacă nu un bărbat mai bun decât mine? Consider că sunt unele lucruri care îi rămân rezervate bărbatului, așa cum sunt unele lucruri care ar trebui să rămână rezervat femeii și numai ei. Nu mă încântă foarte tare felul acesta în care s-au inversat rolurile.

          N:Cum a fost întâlnirea cu toți oamenii frumoși care te urmăresc, vei mai face în viitor alte întâlniri?

                 A:Să știi că e o experiență frumoasă. Cititorii mei sunt atât de diferiți și aflu atât de multe lucruri de la ei. Mă bucur că se leagă prietenii, relații, colaborări și asta este cel mai important. Cred că unul dintre cele mai importante lucruri în viață este să cunoști oameni frumoși și de calitate. Sigur, mai întâmpin și dificultăți, fiecare vine cu câte o poveste de viață, cu câte o nelămurire, mai sunt situații în care se întâmplă să acapareze discuția, dar eu zic că până acum m-am descurcat să mediez și să intermediez astfel încât să fie plăcut și util pentru toată lumea.  Cu siguranță voi continua să fac asta, mă gândesc să o duc chiar la stadiul de nou proiect cu evenimente și avantajele unei comunități restrânse.

            N:Ce planuri ai  pentru următoarea perioadă?

                A:Să schimb orașul. Am terminat de scris primul volum din Nemernici  Necesari, astfel că acum nu îmi mai este atât de necesară liniștea. Trebuie puțină acțiune, aventură, necunoscut. Oameni noi, întâmplări noi. Mă pregătesc pentru al doilea volum.

          N:AndraFarăZahăr mulțumesc mult pentru acest interviu,sper că v-am trezit interesul celor care nu  o știau ,iar ceilalți sper că acum o înțelegeți mai bine.:)

                A:Mulțumesc și eu, Maria. A fost delicios.