Primăvara și competiția

 Acum putem spune ca a venit primăvara cu adevărat și pentru că ne-am desmorțit am spus să intrăm direct în competiție.



Sincer a trecut frigul și acum când privesc oe geam,tot soarele mă inspiră să fiu creativă și să îmi încerc norocul. Așa că mă înscriu la competiția SuperBlog2025 ca să vedem cât de inspirată sunt anul acesta. Anul trecut am avut o surpriză plăcută și la primele 4 probe am avut punctaj mare și nu mai scrisesem de 4-5 ani dar apoi m-am lăsat pentru că am avut câteva situați în familie.

Acum vreau să particip la toate probele și să vedem cât de inspirată sunt. Succes tuturor și să ne distrăm în această călătorie!:D

Comentarii

Postări populare