Povestea si inteligența artificială

 In era care trăim acum,inteligența artificială este ca și aerul pe care-l respirăm: nu  mai putem trăi fără el. De la această premiză, editura NICULESCU a propus această analiză.Mai exact, cum inteligența artificială și-ar face loc în acest domeniu al poveștilor. Am văzut destule domeni în care aceasta oferă rezultate mai satisfăcătoare decât noi oamenii. De exemplu, am văzut câteva imagini create de inteligența artificială care m-au atins profund și am fost surprinsă cum aceasta a putut să arate asa sentimente profunde.

Poveștile au fost mereu o unealtă pentru noi oameni ca să ne împărtășim ideile, de la cele mai serioase până la cele din domeniul SF.Mai mult, așa am putut vedea cât de complexă este imaginația noastră și cât de creativi suntem de am creat așa multe capodopere literare.Dar oare cum ar arăta o colaborare între un scriitor și inteligența artificială? 

Este un subiect foarte interesant pentru că sunt o grămadă de premii literare internaționale care au  longevitate, putem mențion premiul Nobel sau premiul Pulitzer care au cel puțin un secol vechime. Dacă începe să fie folosit AI, se face o secțiune specială sau nu se vor mai acorda? Încă nu am auzit să se introducă acest criteriu, ceea ce înseamnă că nu a ajuns să fie folosit la o scară largă de către scriitori. Dar poate acest instrument să facă o poveste mai captivantă decât este? Sau poate ajunge să fie mâna dreaptă a unui scriitor? Opinia mea este că nu, în esență este un cumul de informații oferite de noi oamenii dar care folosește un program matematic ca să îți ofere cel mai bun rezultat. Adică poate doar să îmbunătățească rezultatul oferit de un scriitor, nu să-l creeze de la 0.


De exemplu, cartea Mica Dansatoare este o carte unde nu prea văd rostul AI. Este o carte care prezintă viața dublă pe care o duce o balerina: ziua este balerina și noaptea complotează că să răstoarne guvernul de la Paris. Aceasta este prezentarea în mare a cărții, pentru că este mult mai mult decât această idee și necesită să ai o imaginație bogată să o creezi.Cred că AI ar putea să creeze o carte, dar nu văd să ofere emoția dar și gramul de curiozitate pentru a continua să citești cartea.Aceste lucruri sunt date și vor fi date în continuare în acest domeniu de om, pentru că noi suntem în măsură să înțeleg cel mai bine natura umană.În esență,suntem emoție și noi știm cel mai bine ce să oferim publicului ca să rămână captivați de o poveste sau de un roman.

Este un subiect destul de controversat pentru că am văzut că mai multe redacții dar și bloggeri folosesc acest instrument dar îl folosesc pentru senzațional.Senzaționalul și vânzările merg foarte bine și înțeleg de ce se doreste folosirea AI dar dacă cât mai multe persoane încep să-l folosească își pierd autenticitatea în timp si acest lucru se va observa în vânzări.Cred că în final, cei mai câștigați vor fi redacțiile unde se păstrează emoția despre care vorbeam mai sus pentru că nu toți vor urma un trend condus de o inteligență artificială.La un moment dat, o să fie ca o deșteptare unde ne vom întoarce la noi;la curiozitatea care ne-a adus în punctul să creem AI.

Este un subiect destul de amplu dar vreau să cred că imaginația noastră ca specie o să bată un algoritm și că o să fie utilizat cât mai puțin.În final,dacă încercăm să transmitem emoție fără nici un ajutor, este o declarație că noi ca specie avem încă multe de oferit semenilor noștri.

Comentarii

Postări populare